About Dorela Iepan

 

Mă numesc Dorela și locuiesc în Franța de foarte mulți ani. 

Simt că misiunea mea în această viață este să contribui la vindecarea vieților la cât mai multe persoane de pe planetă. Mi-a luat mulți ani să-mi accept misiunea pentru că, deși am văzut în trecut cât de mult ajut oamenii, am simțit că trebuie să-mi văd propria inimă vindecată înainte de a spune lumii că sunt un vindecător.

 

 

Într-un moment în care aproape că eram cu actele de divorț pe masă, am decis să creez o provocare de 30 de zile pentru a motiva câteva mămici să reevalueze relația cu partenerii lor, dar mai ales pentru a mă motiva să transform relația cu soțul meu. Au fost 30 de zile încununate de succes pentru participante, doar că eu tot nu obțineam transformarea pe care mi-o doream.

Lunile treceau, iar eu mă simțeam tot mai singură în relație (pe bună dreptate, pentru că eu eram cea care îl îndepărta pe soțul meu de mine). Nu cred că există un singur punct critic, dar un punct de cotitură a venit în momentul în care am decis să mă vindec pe mine, să mă uit în oglindă, să mă regăsesc pe mine. La acel moment, nu știam ce binecuvântări ascund bunele mele intenții, dar în doar câteva zile am reușit să privesc spre partenerul meu cu gânduri mai bune decât în trecut. Iar apoi, pas cu pas, treaptă cu treaptă, am văzut cum prăpastia se micșora, noi ne apropiam, iar partenerul pe care l-am cunoscut la începutul relației noastre este soțul pe care îl am acum lângă mine.

Am înțeles că ceea ce consideram cel mai mare defect al meu, faptul că nu știu să fac nimic, doar să îi ajut pe ceilalți, este de fapt calitatea mea cea mai de preț. Eu văd cea mai bună versiune a persoanei care stă în fața mea, iar asta îi schimbă viața în bine pentru totdeauna.

Sunt Dorela Iepan, coach emoțional și relațional, terapeut holistic și soție fericită într-o relație perfectă, așa cum nu credeam că pot avea vreodată. Mă bucur că îți pot fi alături în călătoria către tine și către relația pe care ți-o dorești și pe care o meriți.

 

Am acumulat expertiză în peste 100 de sesiuni de coaching 1-la-1 și în multe sute de alte sesiuni de coaching gratuite.

Sunt un economist care nu trebuia să devină unul. Am vrut să studiez psihologia când eram mică, dar nu am avut curajul să le povestesc părinților mei. Am înțeles mai târziu că nu era menit să fiu un psiholog, ci un vindecător. Îmi place să vindec  fiecare persoană pe care o întâlnesc și care vrea să primească ajutorul meu.

 

Datorită succeselor mele în sesiunile 1-la-1, am decis să ajut mai mulți oameni prin sesiuni de grup, ajutând astfel mai mulți oameni, mai rapid. Dacă simți că rezonezi cu ceea ce fac și ai nevoie de ajutorul meu, te invit cu drag să mă contactezi.

Feedback & Reviews

Find out below what the people I worked with directly say about me

How can I help?

I am with you to support you on your way to the perfect relationship!

Speaker events

Trainer – fulfilled relationships

Master in happy relationships

1 to 1 or group coaching

You can call on my services with confidence. I will be with you to overcome any challenge.

Author

Motivational speaker

Do you need help?

You can contact me directly or write to me via social media (Facebook / LinkedIn)

en_USEnglish