Prezentul document pune la dispoziția utilizatorilor terți regulamentul privind termenii și condițiile de utilizare a site-ului dorelaiepan.com. Este un site care are scopul de a-ți oferi acces la cursuri, ateliere, materiale informative și cărți din domeniul relațiilor.

Site-ul dorelaiepan.com (denumit în continuare „Site-ul”) aparține Iepan Dorela, cu sediul în Pozzuolo del Friuli (UD), Via Della Statua n. 13, Italia, înregistrată cu numărul de TVA (Partita IVA) 03186220301.

Utilizarea acestui site (inclusiv accesarea, navigarea și achiziționarea de produse de pe acest site) constituie un acord implicit de a respecta termenii și condițiile prevăzute în prezentul document, cu toate efectele și consecințele care decurg din acesta. Îți recomandăm să le citești cu atenție.

Administratorul site-ului își rezervă dreptul de a modifica în orice moment conținutul prezentului acord, fără notificare prealabilă a persoanelor care îl utilizează, denumite în continuare „Utilizatori”. Utilizatorii au acces permanent la termenii și condițiile de utilizare a produselor și serviciilor, pentru a le putea consulta în orice moment.

DEFINIȚII ȘI TERMENI DE UTILIZARE

Vânzător – Iepan Dorela, cu sediul în Pozzuolo del Friuli (UD), Via Della Statua n. 13, Italia, înregistrată cu numărul de TVA (Partita IVA) 03186220301.

Cumpărător – persoană fizică / persoană juridică sau orice entitate juridică care creează un Cont pe Site și plasează o Comandă.

Client – persoană fizică / persoană juridică care are sau obține acces la Conținut, prin orice mijloc de comunicare pus la dispoziție de DORELA IEPAN (electronic, telefonic etc.) sau pe baza unui acord de utilizare existent între DORELA IEPAN și aceasta și care necesită crearea și utilizarea unui CONT.

Utilizator – orice persoană fizică / juridică înregistrată pe Site care, prin finalizarea procesului de creare a Contului, a acceptat clauzele specifice site-ului din secțiunea Termeni și condiții generale.

Cont – secțiunea Site-ului formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă care permite Cumpărătorului să trimită Comanda și care conține informații despre Client / Cumpărător și istoricul Cumpărătorului pe Site (Comenzi, facturi etc.).

Lista de dorințe – pagina web în care Cumpărătorul / Utilizatorul poate adăuga produsele pe care le consideră preferate și pe care le poate adăuga ulterior în coșul de cumpărături („coșul meu”). Listele pot fi:

  • Publice: orice Client / Cumpărător / Utilizator poate vizualiza Lista Cumpărătorului / Utilizatorului dacă aceasta a fost distribuită pe rețelele sociale sau dacă accesează profilul public al Cumpărătorului / Utilizatorului de pe Site. Listele sunt publice, iar Cumpărătorul / Utilizatorul are posibilitatea de a le seta ca private în orice moment, direct din Contul său, secțiunea Favorite.

  • Private: pot fi vizualizate numai de titularul Contului. Cumpărătorul / Utilizatorul are posibilitatea de a le seta ca publice în orice moment, direct din Contul său, secțiunea Favorite.

Site – domeniul www.dorelaiepan.com.

Comandă – document electronic care funcționează ca formă de comunicare între Vânzător și Cumpărător, prin care Cumpărătorul transmite Vânzătorului, prin intermediul Site-ului, intenția de a achiziționa produse și servicii de pe Site.

Bunuri și Servicii – orice produs sau serviciu, inclusiv documentele și serviciile menționate în Comandă, care urmează să fie furnizate de Vânzător Cumpărătorului ca urmare a Contractului încheiat.

Contract – contractul la distanță încheiat între Vânzător și Cumpărător, fără prezența fizică simultană a Vânzătorului și a Cumpărătorului. Comanda Cumpărătorului ține loc de Contract.

Conținut

  • toate informațiile de pe Site care pot fi vizitate, vizualizate sau accesate în alt mod prin utilizarea echipamentelor electronice;

  • conținutul oricărui e-mail trimis Cumpărătorilor de către Vânzător pe cale electronică și / sau prin orice alt mijloc de comunicare disponibil;

  • orice informație comunicată prin orice mijloc de un angajat / colaborator al Vânzătorului Cumpărătorului, în funcție de datele de contact, specificate sau nu de acesta;

  • informațiile referitoare la Bunuri și / sau Servicii și / sau la tarifele practicate de Vânzător într-o anumită perioadă;

Comentariu – apreciere sau observație cu scop critic, în completarea unei Recenzii sau a altui comentariu.

Întrebare – forma de adresare către ceilalți Utilizatori / Clienți / Cumpărători în vederea obținerii de informații despre produsele sau serviciile de pe pagina respectivă.

Răspuns – informație scrisă transmisă Utilizatorului / Clientului / Cumpărătorului care a pus o Întrebare pe Site, pe pagina unui anumit produs. Răspunsul este o explicație oferită de un Utilizator / Client / Cumpărător altui Utilizator / Client / Cumpărător în cadrul unei discuții.

Document – prezenții Termeni și condiții.

Newsletter – mijloc periodic de informare, exclusiv electronic, respectiv prin poștă electronică (e-mail, SMS), despre Bunuri și Servicii și / sau despre promoțiile desfășurate de Vânzător într-o anumită perioadă, fără niciun angajament din partea Vânzătorului cu privire la informațiile pe care le conține.

Tranzacție – încasarea sau rambursarea unei sume rezultate din vânzarea unui Bun și / sau Serviciu de către Dorela Iepan Cumpărătorului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de plăți agreat de Vânzător.

Specificații – toate specificațiile și / sau descrierile Bunurilor și Serviciilor, așa cum sunt precizate în descrierea acestora.

DOCUMENTE CONTRACTUALE

Prin înregistrarea unei Comenzi pe Site, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (telefon sau e-mail) prin care Vânzătorul își desfășoară operațiunile comerciale.

Notificarea primită de Cumpărător după plasarea Comenzii are caracter informativ și nu reprezintă acceptarea Comenzii. Această notificare se face pe cale electronică (e-mail) sau telefonic.

Din motive justificate, Vânzătorul își rezervă dreptul de a modifica cantitatea de Bunuri și / sau Servicii din Comandă. Dacă modifică cantitatea de Bunuri și / sau Servicii din Comandă, va notifica Cumpărătorul la adresa de e-mail sau la numărul de telefon furnizat Vânzătorului la plasarea Comenzii și va returna suma plătită, dacă există o diferență în favoarea Cumpărătorului.

Contractul se consideră încheiat între Vânzător și Cumpărător în momentul în care Vânzătorul confirmă plata produselor sau serviciilor comandate de Cumpărător.

Documentul și informațiile puse la dispoziție de Vânzător pe Site vor sta la baza Contractului pentru Bunurile și Serviciile achiziționate.

Prin plasarea Comenzii și efectuarea plății, Cumpărătorul acceptă acești Termeni și condiții. Pentru ședințele individuale, coaching și programe, Cumpărătorul acceptă și contractul de prestări servicii (prin bifarea casetelor de acceptare sau prin confirmare scrisă), care se aplică împreună cu acești Termeni și condiții.

PRODUSE ȘI SERVICII / POLITICA DE PREȚURI

DORELA IEPAN își rezervă dreptul de a-și selecta clienții. Produsele și serviciile vândute prin dorelaiepan.com sunt oferite cu factură trimisă pe e-mail, conform legislației în vigoare.

Produsele și serviciile sunt oferite cu respectarea prevederilor prezentului document și în limita disponibilității. Din acest motiv, DORELA IEPAN își asumă dreptul de a nu onora o anumită comandă în cazul în care produsul sau serviciul respectiv nu se mai regăsește în oferta curentă.

Prețurile afișate sunt finale: Vânzătorul nu este plătitor de TVA și nu percepe TVA. Prețul înscris pe factură va fi același cu cel stabilit la momentul confirmării comenzii ca comandă fermă sau, în cazul comenzilor cu plată online direct cu cardul, acesta va fi prețul publicat pe site la momentul achiziției.

În ciuda eforturilor noastre, un număr mic de produse pot avea pe site prețuri greșite, stabilite eronat de aplicația noastră informatică.

În aceste condiții, se ia întotdeauna în considerare prețul final acceptat de client prin efectuarea plății.

Dacă prețul real al produsului este mai mare decât prețul afișat pe site, consultanții noștri de vânzări sunt îndreptățiți să îți satisfacă cererea la prețul publicat pe site, numai în măsura în care vom putea face acest lucru, așa cum și tu ai dreptul de a refuza acea comandă. Dacă prețul real este mai mic decât cel publicat pe site, iar tu ai plătit prețul în avans, diferența îți va fi returnată de comun acord, dar nu mai târziu de 30 de zile de la data plății.

DORELA IEPAN nu oferă nicio garanție, expresă sau implicită, referitoare, printre altele, la funcționarea acestui site, informații, corectitudinea descrierilor, actualizarea conținutului, produsele de pe site, precum și adecvarea lor la un anumit scop, fără a aduce atingere drepturilor imperative de care beneficiezi în calitate de consumator.

Utilizatorul este de acord în mod expres că utilizarea acestui site și achiziționarea produselor sau serviciilor aferente se fac pe propriul risc, singura excepție fiind obligația DORELA IEPAN de a acorda utilizatorilor dreptul de a denunța unilateral contractul conform legislației în vigoare, așa cum este detaliat mai jos în prezentul document. Imaginile și descrierile publicate pe site au caracter de prezentare.

COMANDA

Clientul / Cumpărătorul poate plasa Comenzi pe Site adăugând în coșul de cumpărături Bunurile și / sau Serviciile dorite și apoi finalizând Comanda prin efectuarea plății printr-una dintre metodele indicate expres. Odată adăugat în coș, un produs este disponibil pentru achiziție atât timp cât este disponibil. Adăugarea unui produs în coș fără finalizarea Comenzii nu duce la înregistrarea unei comenzi și, prin urmare, nici la rezervarea automată a produsului.

Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul declară că toate datele furnizate de el, necesare procesului de achiziție, sunt corecte, complete și reale la momentul plasării Comenzii. Cumpărătorul este de acord ca Vânzătorul să îl contacteze prin orice mijloc disponibil / agreat cu Vânzătorul în orice situație în care este necesară contactarea Cumpărătorului.

Vânzătorul poate anula Comanda plasată de Cumpărător, în urma unei notificări prealabile a acestuia, fără alte obligații pentru niciuna dintre părți și fără ca vreuna dintre părți să poată pretinde daune de la cealaltă, în următoarele cazuri:

  • neacceptarea de către banca emitentă a tranzacției cu cardul a Cumpărătorului în cazul plății online;

  • invalidarea tranzacției de către procesatorul de plăți agreat de Vânzător în cazul plății online;

  • datele furnizate de Client / Cumpărător pe Site sunt incomplete și / sau incorecte;

Pentru produsele și serviciile digitale (abonamente, webinarii, module video, ateliere, cărți electronice, materiale audio, ședințe individuale), Cumpărătorul se poate retrage în termen de 14 zile calendaristice de la comandă, așa cum este explicat în secțiunea Retragere și rambursări. Dreptul de retragere se pierde odată ce furnizarea conținutului digital sau executarea serviciului a început cu acordul prealabil expres și cu recunoașterea Cumpărătorului. Pentru mai multe detalii despre atelierele online sau în prezență fizică, rambursarea se face conform condițiilor din aceeași secțiune.

Conform legii, contractele de prestări servicii sunt excluse de la dreptul de retragere după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului și după ce acesta a confirmat că este conștient că își va pierde dreptul de retragere după executarea completă a contractului de către profesionist.

Dacă cursurile la care te-ai înscris nu au început sau dacă ai achiziționat un pachet de cursuri din care s-a desfășurat doar o parte și dorești să îți exerciți dreptul de retragere, te rugăm să ne comunici intenția ta neechivocă prin e-mail la [email protected]. Te rugăm să ne furnizezi datele tale complete, cursurile de la care dorești să te retragi și prețurile aferente. De asemenea, dacă alegi rambursarea sumei plătite în contul tău, te rugăm să furnizezi datele bancare necesare.

În cel mai scurt timp posibil, vei primi prin e-mail o confirmare a cererii tale de retragere. Cererea de retragere va fi acceptată dacă respecți un termen de 14 zile calendaristice de la data înregistrării și dacă cererea de retragere este comunicată cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea cursului de la care dorești să te retragi.

POLITICA DE LIVRARE

Pentru cursurile achiziționate pe site, livrarea constă în primirea unei notificări prin e-mail care confirmă achiziția, la scurt timp (maximum 1 oră) după înregistrarea plății. Te rugăm să verifici e-mailul, inclusiv dosarul Spam / Junk / Promoții.

Linkul de acces la curs, împreună cu datele de autentificare pentru participarea la curs și informațiile suplimentare necesare accesului, vor fi trimise prin e-mail cu cel puțin 4 ore înainte de data programată a cursului. Pentru cursurile preînregistrate, accesul la materiale este imediat după plată, pe durata specificată a cursului.

DORELA IEPAN își rezervă dreptul de a confirma comenzile înainte de onorarea lor, contactând clienții.

DORELA IEPAN își rezervă dreptul de a întârzia sau anula livrările sau accesul dacă acestea nu pot fi îndeplinite din motive independente de voința sa, inclusiv: incendii, explozii, inundații, epidemii, greve, acțiuni guvernamentale, războaie, acte de terorism, proteste, revolte, tulburări civile sau alte cazuri de forță majoră conform legii aplicabile.

În măsura permisă de lege, valoarea maximă a daunelor care pot fi plătite de DORELA IEPAN oricărui client în cazul nelivrării sau livrării necorespunzătoare este valoarea sumei încasate de DORELA IEPAN de la acel client.

ACCESAREA CURSURILOR / ATELIERELOR

Cursurile disponibile prin intermediul site-ului sunt detaliate pe site. Toate informațiile referitoare la curs, precum prețul, locația și formatorii, pot fi accesate selectând cursul dorit.

Pentru a te înscrie la cursurile disponibile, te rugăm să selectezi cursul la care dorești să participi făcând clic pe butonul „Înscrie-te la curs” de lângă fiecare curs. După ce ai făcut clic pe butonul de înscriere, va trebui să parcurgi toți pașii indicați pe site și să completezi corect toate informațiile și datele solicitate în ferestrele deschise.

Înscrierea va fi considerată finalizată după plata integrală a prețului cursului dorit prin una dintre metodele de plată prezentate pe site.

Te rugăm să reții că pentru înscrierea la anumite cursuri ești obligat să furnizezi date valide și corecte. Ești pe deplin responsabil(ă) pentru păstrarea în siguranță a oricăror informații referitoare la înscrierea la curs și pentru orice operațiune și / sau plată efectuată de tine prin intermediul site-ului.

În același timp, prin înscrierea la curs îți exprimi în mod expres acordul ca DORELA IEPAN să te contacteze prin orice mijloc disponibil pentru a-ți transmite orice detalii referitoare la cursul ales.

FACTURARE – PLATĂ

Prețul, metoda de plată și termenul de plată sunt precizate în fiecare Comandă. Prețurile sunt exprimate în EURO și sunt afișate pe site lângă fiecare produs.

Plata produselor și serviciilor comandate de pe site-ul dorelaiepan.com se poate face prin card bancar (Stripe), prin PayPal sau în avans prin transfer bancar, urmând pașii și instrucțiunile de plată furnizate în timpul procesului de plată.

Plata abonamentelor de tip membru se face integral pentru perioada abonamentului, înainte de acces, prin card bancar, PayPal sau transfer bancar, conform detaliilor din ofertă. În cazul plății prin transfer bancar, accesul va fi acordat numai după încasarea sumei corespunzătoare în contul nostru bancar.

Te informăm că nu suntem responsabili pentru procesarea incorectă a plăților. Nu suntem responsabili pentru erorile înregistrate de sistemul de plată, inclusiv, dar fără a se limita la, pierderile pe care le-ai putea suferi folosind sistemul de plată cu cardul, în măsura permisă de lege.

Plățile efectuate prin intermediul site-ului, strict pentru plata serviciilor accesate, se desfășoară în condiții de siguranță, conform politicilor de securitate implementate de furnizorii serviciilor de plată. Pentru a afla politica de confidențialitate a procesatorilor de plăți (Stripe, PayPal), te rugăm să o consulți pe site-urile acestora.

Vânzătorul va emite o factură Cumpărătorului pentru Bunurile și Serviciile livrate, iar Cumpărătorul este obligat să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii în conformitate cu legislația în vigoare.

Pentru comunicarea corectă a facturii aferente Comenzii, Cumpărătorul are obligația de a actualiza, ori de câte ori este necesar, datele din Contul său și de a accesa informațiile și documentele aferente fiecărei Comenzi, disponibile în Cont.

Prin plasarea Comenzii, Cumpărătorul își exprimă acordul de a primi facturile în format electronic, adăugate de DORELA IEPAN în Contul său și trimise prin e-mail la adresa menționată în Cont.

La efectuarea unei achiziții, te angajezi să nu folosești o metodă de plată invalidă sau neautorizată. Dacă metoda ta de plată nu funcționează și totuși primești accesul la cursul la care te-ai înscris, te angajezi să plătești sumele corespunzătoare în termen de treizeci (30) de zile de la primirea notificării noastre. Ne rezervăm dreptul de a dezactiva accesul la orice curs pentru care nu am primit plata corespunzătoare.

Datele cardului de plată ale Clientului / Utilizatorului / Cumpărătorului nu vor fi accesibile DORELA IEPAN și nu vor fi stocate de DORELA IEPAN, ci numai de instituția de autorizare a Tranzacției, a cărei identitate va fi comunicată Clientului / Utilizatorului / Cumpărătorului înainte de introducerea datelor.

Vânzătorul va trimite Cumpărătorului factura Comenzii care conține Bunurile și / sau Serviciile vândute de DORELA IEPAN.

În cazul plății în avans, dovada plății trebuie trimisă către Dorela Iepan la adresa de e-mail [email protected]. În cazul plății în avans, accesul va fi acordat numai după încasarea banilor în contul DORELA IEPAN.

Produsele și serviciile comandate trebuie plătite integral; în caz contrar, accesul nu va fi acordat. DORELA IEPAN își rezervă dreptul de a solicita plata în avans în anumite cazuri.

Din motive de securitate a Tranzacțiilor, Clientului / Utilizatorului / Cumpărătorului i se recomandă să nu rămână autentificat pe Site și să nu seteze opțiunea de autentificare automată pe dispozitivele mobile. Nu este permisă divulgarea parolei de acces la cont, iar utilizarea unei parole de securitate puternice este recomandată (de exemplu, cu cel puțin opt caractere, incluzând litere mari, litere mici, cifre și caractere speciale).

CONȚINUTUL SITE-ULUI ȘI DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Întregul conținut al site-ului dorelaiepan.com – imagini, texte, grafică, simboluri, elemente grafice web, e-mailuri, scripturi, programe și alte date – este proprietatea DORELA IEPAN și a furnizorilor săi și este protejat de drepturile de autor și de legile privind proprietatea intelectuală și industrială. Utilizarea oricăruia dintre elementele menționate mai sus fără acordul DORELA IEPAN se sancționează conform legislației în vigoare. Utilizarea site-ului dorelaiepan.com este permisă numai în limitele specificate în prezentul document.

Administratorul garantează utilizatorului acces limitat, pentru interes personal (plasarea de comenzi online, informare), pe site-ul dorelaiepan.com și nu acordă dreptul de a descărca sau modifica parțial ori integral site-ul, de a-l reproduce sau copia, de a-l vinde / revinde sau de a-l exploata în orice alt mod, în scopuri comerciale sau contrare intereselor Iepan Dorela, fără acordul scris prealabil al acesteia.

De asemenea, te angajezi să nu afectezi și să nu interferezi în niciun fel cu elementele de securitate ale site-ului, cu elementele care împiedică sau restricționează utilizarea, copierea conținutului, sau cu elementele care consolidează limitele de utilizare a site-ului ori a conținutului acestuia.

Administratorul depune eforturi permanente pentru a menține corectitudinea informațiilor de pe site, dar uneori acestea pot conține neconcordanțe (specificații sau prețuri modificate fără notificare sau afectate de erori de operare).

Dreptul de a crea un link web către dorelaiepan.com este limitat, neexclusiv și revocabil și este acordat atât timp cât nu cauzează nicio neplăcere de niciun fel DORELA IEPAN sau vreunuia dintre partenerii noștri, numai după obținerea acordului nostru scris sau prin e-mail.

Clientul / Cumpărătorul nu are dreptul de a copia, distribui, publica, transfera către terți, modifica și / sau altera în alt mod, utiliza, lega, afișa, include orice Conținut în alt context decât cel destinat inițial de DORELA IEPAN.

Clientul / Cumpărătorul poate copia, transfera și / sau utiliza Conținutul numai în scopuri personale sau necomerciale, numai dacă acestea nu contravin prevederilor prezentului Document.

Niciun Conținut transmis Clientului sau Cumpărătorului, prin orice mijloc de comunicare (electronic, telefonic etc.) sau dobândit de acesta prin accesare, vizitare și / sau vizualizare, nu constituie o obligație contractuală din partea DORELA IEPAN și / sau a angajatului său care a mediat transferul Conținutului, dacă există, cu privire la acel Conținut.

Orice utilizare a Conținutului în alte scopuri decât cele permise expres de prezentul Document sau de termenii de utilizare însoțitori, dacă există, este interzisă.

FRAUDA

Pentru a accesa și utiliza anumite secțiuni ale site-ului, poate fi necesară crearea unui cont personal. Prin aceasta declari că îți asumi pe deplin răspunderea pentru toate activitățile desfășurate prin contul pe care îl deschizi pe site și, în consecință, îți recomandăm să asiguri securitatea parolei contului sau a altor date de acces. În cazul în care securitatea contului tău este compromisă, trebuie să notifici imediat administratorul site-ului la adresa [email protected]. Dorela Iepan nu este responsabilă pentru niciun prejudiciu cauzat ție sau terților, de orice natură, prin utilizarea neautorizată a contului.

POLITICA DE VÂNZARE ONLINE

Accesul la plasarea unei Comenzi este permis oricărui Client / Cumpărător. Din motive justificate, DORELA IEPAN își rezervă dreptul de a restricționa accesul Clientului / Cumpărătorului la plasarea unei Comenzi și / sau la unele dintre metodele de plată acceptate dacă consideră că, pe baza conduitei sau activității Clientului / Cumpărătorului pe Site, acțiunile acestuia ar putea prejudicia în orice mod DORELA IEPAN. În oricare dintre aceste cazuri, Clientul / Cumpărătorul poate contacta DORELA IEPAN pentru a fi informat despre motivele care au condus la aplicarea măsurilor menționate.

Comunicarea cu Vânzătorul se poate face prin interacțiune directă cu Vânzătorul sau prin adresele menționate în secțiunea „contact” a Site-ului. Vânzătorul are libertatea de a gestiona informațiile primite fără a fi obligat să ofere justificări în acest sens.

DORELA IEPAN poate publica pe Site informații despre Bunuri și / sau Servicii și / sau promoții practicate pe o anumită perioadă de timp și în limita disponibilității.

Toate tarifele aferente Bunurilor și / sau Serviciilor prezentate pe Site sunt exprimate în EURO și sunt prețuri finale (Vânzătorul nu percepe TVA).

În cazul plăților online, Vânzătorul nu este / nu poate fi tras la răspundere pentru eventualele costuri suplimentare suportate de Cumpărător, inclusiv, dar fără a se limita la, comisioanele de conversie valutară aplicate de banca emitentă a cardului său, în cazul în care moneda acestuia diferă de EURO. Responsabilitatea pentru această operațiune revine exclusiv Cumpărătorului.

Toate informațiile utilizate pentru descrierea Bunurilor și / sau Serviciilor disponibile pe Site (imagini statice / dinamice, prezentări multimedia etc.) nu reprezintă o obligație contractuală din partea Vânzătorului; ele sunt utilizate exclusiv în scop de prezentare.

Politica de anulare a ședințelor

Pentru a respecta timpul fiecăruia și a asigura o programare eficientă, te rugăm să ai în vedere următoarele:

  • Toate ședințele care nu sunt anulate cu cel puțin 48 de ore înainte de ora programată vor fi considerate efectuate.

  • Pentru ședințele anulate cu mai puțin de 48 de ore preaviz, voi efectua o ședință la distanță folosind metoda Codul Emoțiilor. După ședință, îți voi oferi detalii despre proces și rezultatele obținute.

Această politică este necesară din cauza unei agende foarte încărcate. Anulările de ultim moment nu permit altor clienți să beneficieze de acel timp pentru a lucra cu mine. Îți mulțumesc pentru înțelegere și colaborare!

NATURA SERVICIILOR

Serviciile oferite de Dorela Iepan sunt servicii de dezvoltare personală și de stare de bine emoțională și energetică. Ele nu reprezintă un act medical, psihoterapie, diagnostic sau tratament și nu înlocuiesc consultația, tratamentul sau medicația recomandate de un medic sau psiholog.

Nu se pune niciun diagnostic, nu se prescrie niciun tratament și nimeni nu este îndemnat să oprească sau să modifice un tratament medical. Niciun rezultat nu este garantat: efectele diferă de la o persoană la alta.

Dacă ai o afecțiune medicală sau de sănătate mintală sau treci printr-o criză, te rugăm să contactezi un medic sau un psiholog. În caz de urgență, sună la numărul de urgență 112.

CONFIDENȚIALITATE

DORELA IEPAN va păstra confidențialitatea informațiilor de orice natură pe care le furnizezi. Dezvăluirea informațiilor furnizate se va face numai în condițiile menționate în prezentul Document.

PUBLICITATE

Newsletterele de pe dorelaiepan.com sunt transmise prin parteneri specializați și agreați ai DORELA IEPAN. Astfel sunt asigurate confidențialitatea și securitatea informațiilor.

Când Clientul își creează un cont în magazinul online, are opțiunea de a-și exprima acordul de a primi newslettere.

Abonarea și dezabonarea la newsletterul dorelaiepan.com sunt gratuite și voluntare și implică acceptarea următorilor termeni de utilizare:

Mesajele trimise nu sunt nesolicitate și te poți dezabona oricând urmând instrucțiunile din subsolul fiecărui e-mail. Mesajele trimise respectă legislația privind comerțul electronic și comunicarea comercială aplicabilă în Uniunea Europeană.

Utilizarea newsletterului este supusă acelorași limitări de răspundere cu privire la conținut ca cele autorizate pentru utilizarea site-ului, așa cum sunt prevăzute în prezentul document, iar politica de confidențialitate este descrisă în detaliu aici.

Abonații la newsletterul dorelaiepan.com pot redirecționa aceste comunicări comerciale către alte persoane pe propriul risc, cu condiția să nu fi modificat structura sau conținutul mesajelor respective. Persoanele care au primit mesaje comerciale de la abonații la newsletterul dorelaiepan.com sunt considerate informate în prealabil de către abonați cu privire la prevederile prezentului articol. În acest context, DORELA IEPAN nu poate fi trasă la răspundere în niciun fel pentru acțiunile abonaților săi.

DORELA IEPAN își rezervă dreptul de a restricționa accesul la newsletter pentru orice abonat dacă are motive să creadă că abonatul respectiv nu respectă prevederile prezentului document.

Renunțarea la primirea newsletterelor nu implică renunțarea la acordul dat pentru prezentul Document.

TRIMITEREA DE RECENZII, COMENTARII, ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI

Trimiterea de Recenzii, Comentarii, Întrebări și Răspunsuri poate fi făcută de Utilizatori / Clienți / Cumpărători în secțiunile „Recenzii”. Informațiile furnizate pot fi atât pozitive, cât și negative și trebuie să se refere la caracteristicile și utilizarea unui produs sau serviciu.

Utilizatorii / Clienții / Cumpărătorii care trimit Recenzii ce includ fișiere foto sau video trebuie să respecte următoarele reguli:

  • Fișierele încărcate trebuie să conțină imagini și / sau videoclipuri legate de produsul sau serviciul pentru care este scrisă recenzia, asigurându-se că fișierele încărcate respectă drepturile de autor;

  • Fișierele încărcate nu trebuie să conțină violență, conținut pentru adulți, limbaj ofensator sau orice conținut care ofensează o persoană sau un grup pe criterii de origine rasială sau etnică, religie, dizabilitate, gen, vârstă, statut de veteran, orientare sexuală sau apartenență politică;

  • Fișierele încărcate nu trebuie să conțină informații referitoare la alte persoane;

  • Fișierele încărcate nu trebuie să conțină URL-uri către site-uri care desfășoară aceeași activitate comercială ca Vânzătorul.

Pentru reclamațiile referitoare la Bunurile și / sau Serviciile achiziționate, Cumpărătorii au acces la formularul de contact din magazinul online www.dorelaiepan.com sau pot scrie la [email protected].

Nemulțumirea ta va fi înregistrată și vei primi un răspuns scris la adresa de e-mail furnizată la exprimarea nemulțumirii, în maximum 30 de zile.

Te invităm să ne contactezi mai întâi, pentru a putea rezolva împreună situația. Aceasta nu îți limitează dreptul de a lăsa recenzii sincere sau de a te adresa autorităților competente.

Recomandăm depunerea oricărei reclamații în termen de o lună de la data situației reclamate, fără a aduce atingere drepturilor tale legale.

GARANȚII

Produsele și serviciile digitale sunt furnizate așa cum sunt descrise pe Site. Garanția legală de conformitate prevăzută de legislația privind protecția consumatorilor aplicabilă conținutului și serviciilor digitale nu este exclusă de acești Termeni și condiții.

RETRAGERE ȘI RAMBURSĂRI

Dacă ești consumator, ai dreptul de a te retrage din Contract în termen de 14 zile calendaristice de la încheierea acestuia, fără a invoca vreun motiv, prin notificare scrisă trimisă la [email protected].

Dacă soliciți în mod expres ca serviciul să înceapă înainte de expirarea celor 14 zile și te retragi ulterior, vei plăti o sumă proporțională cu serviciile prestate până în momentul notificării.

După ce un serviciu a fost prestat integral, dreptul de retragere se pierde dacă executarea a început cu acordul tău prealabil expres și ai confirmat că ești conștient că pierzi dreptul de retragere odată ce serviciul este prestat integral.

Pentru conținutul digital livrat imediat (acces la conținut audio, video, aplicații sau cursuri înregistrate), dreptul de retragere se pierde odată cu începerea livrării, dacă ți-ai dat acordul expres și l-ai confirmat. Acest acord este solicitat în timpul procesului de comandă.

În cazul unei retrageri valide, DORELA IEPAN va rambursa sumele datorate în maximum 14 zile de la primirea notificării, folosind aceeași metodă de plată pe care ai folosit-o tu, cu excepția cazului în care convenim altfel.

Pentru atelierele și cursurile care nu au început, retragerea se tratează așa cum este descris în secțiunea Comanda.

CARTEA

Cartea „Relația Perfectă” și traducerile sale nu sunt vândute direct pe dorelaiepan.com. Recomandăm achiziționarea lor de pe Amazon, conform condițiilor proprii Amazon de vânzare, livrare și returnare.

RĂSPUNDERE

În măsura permisă de lege, Vânzătorul nu poate fi tras la răspundere pentru niciun prejudiciu pe care Cumpărătorul sau orice terț l-ar putea suferi ca urmare a îndeplinirii de către Vânzător a oricăreia dintre obligațiile sale conform Comenzii și pentru prejudiciile rezultate din utilizarea Bunurilor și Serviciilor după livrare, în special pentru pierderea acestora. Aceasta nu limitează răspunderea Vânzătorului acolo unde legea nu permite limitarea ei.

Prin crearea și utilizarea Contului, Clientul / Utilizatorul / Cumpărătorul își asumă responsabilitatea păstrării confidențialității datelor Contului (nume de utilizator și parolă) și a gestionării accesului la Cont și, în măsura permisă de legea aplicabilă, răspunde pentru activitatea desfășurată prin Contul său.

Prin crearea Contului și / sau utilizarea Conținutului și / sau plasarea Comenzilor, Clientul / Utilizatorul / Cumpărătorul acceptă în mod expres și neechivoc Termenii și condițiile Site-ului în ultima versiune actualizată comunicată în cadrul Site-ului, existentă la data creării Contului și / sau utilizării Conținutului și / sau la data plasării Comenzii.

Termenii și condițiile Site-ului pot fi modificate în orice moment de DORELA IEPAN și sunt opozabili Clienților / Utilizatorilor / Cumpărătorilor de la data afișării în Magazinul online. Acceptarea Termenilor și condițiilor Site-ului se confirmă prin bifarea casetei corespunzătoare de pe Site și / sau prin trimiterea Comenzii și / sau prin efectuarea unei plăți online.

CALITATEA SERVICIILOR DE HOSTING, LINKURI CĂTRE ALTE SITE-URI, ERORI FUNCȚIONALE

Site-ul dorelaiepan.com este găzduit pe serverele unei companii terțe. DORELA IEPAN nu poate fi trasă la răspundere pentru eventualele erori ale site-ului, indiferent de motivele apariției lor, inclusiv modificări ale site-ului, ale setărilor sau actualizări ale scripturilor programate. DORELA IEPAN nu poate fi trasă la răspundere pentru erorile care apar din cauza utilizării anumitor browsere pentru vizitarea site-ului dorelaiepan.com.

DORELA IEPAN nu este responsabilă pentru conținutul, calitatea sau natura site-urilor la care se ajunge prin linkuri de pe site-ul dorelaiepan.com.

Pentru aceste site-uri, întreaga responsabilitate revine proprietarilor respectivelor site-uri.

FORȚA MAJORĂ

Niciuna dintre părți nu va fi responsabilă pentru neexecutarea obligațiilor sale contractuale dacă această neexecutare, la timp și / sau în mod corespunzător, în tot sau în parte, se datorează unui eveniment de forță majoră. Forța majoră este un eveniment imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.

Dacă, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la producerea sa, evenimentul respectiv nu încetează, fiecare parte va avea dreptul de a notifica celeilalte părți încetarea de drept a Contractului, fără ca vreuna dintre ele să poată pretinde alte daune.

LEGEA APLICABILĂ – JURISDICȚIE

Prezentul Contract este guvernat de legea italiană. Orice litigiu apărut între DORELA IEPAN și Clienți / Cumpărători va fi soluționat pe cale amiabilă sau, dacă aceasta nu este posibilă, litigiile vor fi soluționate de instanța competentă din Udine (Italia), fără a aduce atingere dreptului consumatorului de a se adresa instanței de la locul său de reședință, atunci când legea imperativă îi recunoaște acest drept.

DISPOZIȚII FINALE

Orice altă problemă cauzată de produsele și serviciile prezentate pe dorelaiepan.com și care nu este deja reglementată de vreun articol din prezentul document va fi rezolvată pe cale amiabilă în termen de 30 de zile lucrătoare de la notificarea scrisă a problemelor de către Utilizator.

În cazul în care conflictul nu a fost soluționat pe cale amiabilă, competența aparține instanței competente din Udine (Italia) sau unui organism alternativ de soluționare a litigiilor agreat de ambele părți, fără a aduce atingere drepturilor imperative ale consumatorului. Prin acceptarea acestor Termeni și condiții de utilizare a site-ului dorelaiepan.com, clientul își asumă pe deplin consecințele care decurg din utilizarea site-ului în aceste condiții.

Creat de Dorela Iepan 2025 · Actualizat octombrie 2026

✕
Dorela iEPAN

FREE
VIEW